Primul copil din lume

Dacă ar trebui să-i dau un nume destinului meu, i-aş zice simplu: Abel. Fratele meu Abel. Cel care ne povesteşte această versiune a începutului lumii, una dintre multele posibile, e Cain. S-a născut la scurtă vreme de la alungarea din Rai a lui Adam şi a Evei, iar chipul său luminos îi consolează pe cei doi pentru pierderea paradisului. După şapte ani vine pe lume Abel, şi totul se schimbă. Abel e blând, naiv şi se mulţumeşte cu ceea ce-i oferă pământul pe care îl munceşte cu dăruire. Mistuit de gelozie, Cain ridică mâna asupra lui, şi astfel, primul copil din lume devine primul ucigaş, iar fapta sa se propagă în timp precum cercurile pe care le face o piatră aruncată în apă. Aşa începe epopeea lui Cain, pedepsit să trăiască veşnic, hăituit de propria faptă. Vreme de sute şi sute de ani, fuge fără oprire şi fără putinţa de a se ascunde de el însuşi, cunoaşte preţ de o străfulgerare iubirea, e martor neputincios la mersul lumii şi trăieşte într-o clipă cât alţii într-un veac. Pe măsură ce pământul se populează, Cain îşi vede trecutul oglindit în întâmplările prezentului şi, în vremea regelui Nimrod, la piciorul Turnului Babel, ajunge să stea de vorbă cu propriul urmaş, care poartă pe chip pecetea vechii crime. O rescriere convingătoare şi emoţionantă a originii fiinţei umane, care pune în prim-plan greutatea imensă a responsabilităţii şi sfâşierea sufletului între mândrie, gelozie şi vinovăţie.