Istoria Romanilor vol. VII tom 1 si tom 2

Volumul VII din Istoria românilor este consacrat etapei în cursul căreia a fost constituită și desăvârșită România, ca stat național, modern și independent. Procesele complexe desfășurate în spațiul românesc, care trebuiau să ducă la modernizare dar și la unitate, au avut loc în situații neprielnice. Românii se găseau împărțiți în țări diferite, în sisteme statale deosebite și, totodată, ei trebuiau să înfrunte prezența copleșitoare a trei imperii care-și exercitau asupra unora sau altora dominația lor, potrivnică firesc afirmărilor naționale și cu atât mai mult dorinței de strângere laolaltă a românilor. Cu dibăcie, inteligență politică, cu îndrăzneală și curaj, în repetate rânduri, au fost găsite de către români căile cele mai adecvate pentru împlinirea obiectivelor lor. Volumul de față consemnează, în această privință, în relațiile cu cele trei imperii, cadrul istoric al unei biruințe.Cea de-a doua etapă distinctă din istoria secolului al XIX-lea ‒ secol decisiv în modernizarea, individualizarea valorică și europenizarea societății românești ‒ se deschide, convențional, cu anul 1878, delimitându-se, hotărât, prin dezvoltarea desfășurată a capitalismului, cu transformări de adâncime în toate domeniile: pe plan economic, social, politic, în ideologie, în mentalități. Modificarea structurală a lumii românești în substanța sa interioară și în manifestările ei exterioare, produsă, se înțelege, pe axa succesiunii în continuitatea unui proces evolutiv organic al existenței noastre istorice, a avut loc după dobândirea independenței, act de mare curaj politic, declarat la 9 mai 1877, manifestare ultimă a politicii faptului împlinit, ce aducea după sine ruperea vechilor legături și îndepărtarea restricțiilor impuse de puterea suzerană (Imperiul otoman) și de puterile garante, stânjenitoare procesului economic și politic. În noua realitate contextuală, România, cu independența câștigată prin dreptul istoric și jertfele de sânge ale ostașilor săi și consacrată de Congresul de Pace de la Berlin (1878), a devenit din obiect subiect al relațiilor internaționale, cu un statut radical schimbat, în calitatea ei de componentă importantă a echilibrului european.