Biroul magic al detectivilor dă peste un nou caz: o serie de spargeri misterioase tulbură orășelul Marville, aflat pe malul mării, în care se petrec o mulțime de lucruri neobișnuite. La o primă
privire, pare să nu lipsească nimic. Însă făptașul lasă în urmă indicii secrete, cum ar fi o substanță mucilaginoasă sau desenul unui triunghi roșu. Ceva pare să nu fie deloc în regulă! Așadar, Holly și prietenii săi Percy și Jenny, împreună cu doctorul Watson, purcelușul ei roz de pluș, își încep investigația. Și ar fi cu adevărat de necrezut să nu reușească să descifreze misterul!
UN CAZ MAGIC ȘI ENIGMATIC
PENTRU CEI MAI PRICEPUȚI DETECTIVI!