Geneza poporului roman

„Traian i-a adus pe daci sub stăpânirea sa…; a întemeiat acolo multe colonii, care până în ziua de azi folosesc limba latină… Căci valahii se trag din Romani, ceea ce limba lor până acum dovedeşte; deşi aflată între diferite neamuri barbare, nu a putut fi extirpată” (Antonio Bonfini). Etnogeneza română reprezintă o sinteză istorică îndelungată (secolele IVIII p.Chr.), care începe odată cu transformarea Moesiei în provincie romană şi continuă prin cucerirea şi colonizarea Daciei de către împăratul Traian (anul 106 p. Chr.); romanizarea elementului daco-geto-moesic (secolele IIII) şi continuitatea acestuia în secolele IVVII (favorizată de prezenţa neîntreruptă a Imperiului la Dunăre şi Marea Neagră, sub semnul credinţei creştine), au contribuit la crearea unei întinse Romania carpato-dunărene, al cărei principal moştenitor este poporul român [denumirea de Valachi este străină: astfel denumite naţiunile romanice de către seminţiile germanice şi slave, apoi şi de către greci şi unguri]. Limba română este o limbă romanică (din aceeaşi familie cu limbile romanice occidentale), caracter definit prin fondul principal de cuvinte (lexic) şi structura gramaticală.