Adevărul

Vestea bună era că mă iubea în continuare. Vestea proastă, că părinții ei, nu. Acuzat pe nedrept de o crimă pe care n-a comis-o, tânărul Éric părăsește centrul pentru minori în care și-a petrecut ultimii patru ani și încearcă să se reintegreze într-o societate plină de prejudecăți ‒ și de tentații ‒, care nu e gata să-l primească cu brațele deschise. Îi dau putere teama de a nu fi absorbit în viața cartierului imund de la periferia Barcelonei, unde trăiște fami¬lia sa, dorința de a-și continua studiile, bucuria de a citi și dragostea pentru Xenia, în calea căreia se ridică atâtea piedici. Vor fi cărțile și fata pe care o iubește argu¬mente îndeajuns de puternice pentru a depăși greutățile de acum? Cred că doar disperarea sau singurătatea sau un amestec sinucigaș din ambele m-a făcut să formez numărul Xeniei, deși știam că nu aveam cum să vorbesc cu ea. Am înregistrat o tăcere lungă de peste două minute. În ea reuneam toată tristețea, toată singurătatea, toată furia mea.