Hegel porneşte de la ideea că înainte de a trece, în filosofie, la cunoaşterea reală a ceea ce este adevărat este necesar să ne punem mai întâi de acord asupra cunoaşterii, instrumentul prin care luăm în stăpânire absolutul. Subiectul procesului universal al cunoaşterii este pentru filosoful german un principiu spiritual obiectiv. Ideea sau Spiritul absolut. Acesta se afirmă mai întâi ca fiinţare pur logică, apoi se înstrăinează de sine sub forma naturii şi, în sfârşit, se reîntoarce la sine ca Spirit, sub forma conştiinţei şi istoriei.

Concepţia dialectică care stă la baza Fenomenologiei spiritului, precum şi a celorlalte lucrări ale sale, i-a permis să aplice pentru prima oară ideea dezvoltării la întreaga existenţă şi cu deosebire la universul uman, istoric şi spiritual, la formele culturii şi cunoaşterii omeneşti.