Volumul cuprinde două din cele mai reprezentative lucrări în care filosoful german îşi expune concepţia morală: Întemeierea metafizicii moravurilor (1785) şi Critica raţiunii practice (1788). În Întemeierea metafizicii moravurilor Immanuel Kant expune prinicpiile moralităţii, iar în Critica raţiunii practice îşi construieşte propriul său sistem etic, ceea ce face ca aceasta să fie considerată, după Critica raţiunii pure, a doua sa operă fundamentală.

Între cele două lucrări este o atât de strânsă legătură, încât cunoaşterea numai a uneia din ele ne-ar oferi o imagine incompletă asupra concepţiei sale morale.

Immanuel Kant a avansat idei etice şi în alte opere ulterioare (Religia în limitele raţiunii – 1793 sau Metafizica moravurilor – 1797), dar numai în cele reunite în acest volum se ocupă de problemele teoretice ale moralităţii.

Traducerea a fost făcută după ediţia germană din 1956 (Leipzig, Hrsg. Von Raymund Schimidt).